CAPITOLUL. X - OAMENI DE EXCEPTIE

C.- DESPRE UNELE PERSONALITĂȚI DE EXCEPȚIE DIN COMUNA SĂGEATA

CAPITOLUL X -OAMENII DE EXCEPȚIE

C.- DESPRE UNELE PERSONALITĂȚI DE EXCEPȚIE DIN COMUNA SĂGEATA

(din Gh. Calcan - „Nume de străzi ale localităților din Com. Săgeata-jud. Buzău”)

Colonelul Mihai Gheorghiu. Părinții colonelului, Vasile I. Gheorghiu (1860–1934) și Sanda V. Gheorghiu (1870–1946) au fost posesorii uneia din cele mai mari averi funciare ale comunei (Enuș 2013). Anuarul Socec al României Mari îl menționa pe Vasile Gheorghiu ca dublu proprietar de băcănie și de cârciumă (Anuarul Socec: 134). Între numele de străzi ale localității, memoria colectivă a reținut și amintirea colonelului Ion Apostol. Acest nume revenea frecvent în discuțiile ad-hoc care se generau în sat. Am luat cunoștință de numele colonelului Apostol și din relatările tatălui meu, mobilizat o perioadă în operațiunile celui de-al Doilea Război Mondial. Monografia comunei Săgeata îl reține cu numele Constantin, probabil o eroare în memoria colectivă a localității, în familie existând un singur colonel (Enuș 2013).
 
Constantin Apostol (1903–1995), a fost ofițer al Regimentului 11 Roșiori din Cernăuți, și apoi profesor și instructor al Școlii de echitație din Sibiu timp de 14 ani, și al Școlii Superioare de Război (Andreica şi Albu 2010: 305). A fost considerat unul dintre cei mai buni călăreți ai țării, remarcându-se în mod cu totul deosebit în această ramură sportivă. A reprezentat România la numeroase concursuri internaționale, inclusiv la Olimpiada de la Berlin. A câștigat numeroase întreceri sportive internaționale: Neapole, Varșovia, Roma, Nice, Viena, Belgrad, Belgia (7 medalii), Polonia (4 medalii în 1937), Marele Trofeu de la Aachen (1933–1940), recompensat cu placheta ziarului Universul, membru al clubului londonez International Royal Horse. A fost activ și după trecerea în rezervă, pregătind echipa națională pentru olimpiadele de la Helsinki și Stockholm (1952, 1956), a fost antrenorul Clubului sportiv Petrolul Ploiești (Nicolescu și Petcu 1999: 161–162). Colonelul Ion Apostol a fost considerat cel mai prestigios reprezentant al hipismului românesc alături de Felix Țopescu și Alexandru Penciu (Andreica şi Albu 2010: 307). Familia Apostol a făcut parte din elita localității, fiind înstărită. Tatăl colonelului, Gheorghe Apostol, este menționat în Anuarul Socec al României Mari ca proprietar de cârciumă (Anuarul Socec: 134). Fratele colonelului, Nicolae Apostol, a fost învățător, ca și soția sa Maria, închinându-și întreaga viață educării fiilor satului natal. Casa acestora, mare, albă, înaltă, cu un turn ascuțit în acoperișul de tablă se impunea involuntar privirii trecătorului. Casa natală a colonelului se păstrează încă. Cu unele modificări, care i-au luat tradiționala prispă (cerdacul), aceasta și-a pierdut din farmecul ei de odinioară. Ea a fost cunoscută de toată lumea sub numele de Casa lui Ghegheu (de la numele tatălui acestuia), și a adăpostit aproape întotdeauna un magazin (cârciumă, cooperativă, magazin mixt etc.). Localitatea Banița are 16 străzi. Dispunerea lor topografică este geometrică, reprezentând careuri aproape perfecte. În denumirea lor predomină personalități de vază ale localității, șapte străzi: un preot, doi învățători și patru fruntași ai satului (unii participanți la ambele războaie mondiale – Ciupercă Iancu)3 . Urmează categoria denumirilor care desemnează elemente referențiale ale naturii zonei: șase străzi: Vișinilor, Islazului, Poieniței, Viilor, Iazului, Grădinii. Două denumiri par a desemna realități sociale și istorice mai noi: Strada 3 Personalitățile ale căror nume sunt atribuite străzilor din Banița, sunt următoarele: preot Bârsan Dumitru, înv. Ionescu Ion, înv. Stănescu Ion, Ciupercă Iancu, Haralambie Mazilu, Ioniță Nicolae, Ioniță Ștefan (Arhiva Primăriei Comunei Săgeata, 2010). 258 • Gheorghe Calcan Pensionarilor și Strada Nouă. Strada Principală este de fapt șoseaua județeană care face legătura cu celelalte localități ale comunei. Localitatea Beilic are șapte străzi, și toate au fost denumite după numele celor care au pierit pe câmpul de luptă4 . În localitatea Bordușani sunt 15 străzi. Toate denumirile poartă numele unor participanți la războaiele mondiale (trei sergenți, un caporal, doi fruntași, șapte soldați și alți doi militari fără grad precizat)5 . De menționat că doi dintre aceștia au înscris titlul de erou: Strada Erou serg. Dinu R. Nicolae și Strada Erou sold. Pătrașcu Constantin. Localitatea Dâmbroca are zece străzi. Trei dintre acestea, cele mai importante sub raportul lungimii și al numărului de case poartă numele unor personalități ale satului: preotul Stanciu Emil, agentul sanitar Iordache Nicolae și profesorul universitar Ioan Coman. Celelalte denumiri își au originea în orizonturi diferite: elemente ale concretului economic sau topografic (Strada Principală, Strada Morii, Strada Mică), natural (Strada Primăverii, Strada Crizantemelor) ori sunt denumiri convenționale (Strada Armoniei, Strada Tineretului). Preotul Emil Stanciu (parohia Dâmbroca, 1966–2000) rămâne în conștiința comunității și prin urmașii săi: cel dintâi copil, preotul Florin Stanciu, paroh al bisericii din Săgeata, cu înfăptuiri ecleziastice admirabile și ing. Adina Bădescu (cel de-al doilea copil), cu două mandate eficiente de primar al comunei, al cărei fiu a devenit, la rândul său, paroh al localității natale.
         
Oficiantul sanitar Nicolae Iordache (1914–1993), participant la operațiunile militare ale celui de- al doilea război mondial, șapte ani de prizonierat în URSS (Iordache și Alecse 2013: Online), se bucură de stima unanimă a consătenilor săi (Enuș 2013). A rămas în amintirea tuturor datorită spiritului său deosebit de săritor și altruist. A fost omul care răspundea prezent la orice oră ar fi fost solicitat. Trecea drept un foarte bun profesionist. Avea un fler remarcabil în diagnosticarea și prescrierea medicației pe care o făcea atunci când i se cerea, ori își permitea să facă acest lucru, în limitele competențelor sale. „Domnul Iordache” a cărei siluetă elegantă, îngrijită, plină de optimism și bonomie ne-o amintim din perioada copilăriei, răspundea dezinvolt și la solicitările venite din Săgeata ori din alte sate ale comunei. Bicicleta, gentuța mică din piele maro, ochelarii fumurii, (alifiile pe care uneori nu se sfia a le prepara el însuși), au devenit repere inconfundabile pentru consăteni.

Profesorul universitar doctor Ioan Gh. Coman
Este de departe personalitatea comunei care s-a impus la nivel naţional şi chiar internațional. S-a născut în Dâmbroca (1902– 1987) și a fost fiul lui Gheorghe Coman Ionescu (decedat în 1962) și al Ancăi Ghe. C. Ionescu (decedată în 1958), una dintre cele mai înstărite familii din zonă. Ioan Coman a absolvit cursurile Seminarului Teologic din Buzău (1915–1922), după care a urmat în paralel, în perioada 1922–1926, cursurile a două facultăți la București: Facultatea de Teologie și Facultatea de Litere și Filosofie, secția de limbi clasice. După etapa bucureșteană, a urmat o nouă perioadă de aprofundări și specializări în străinătate. A mers pe calea deja experimentată a studiilor realizate în paralel. A devenit doctor în științe teologice și a obținut o diplomă de specialist în domeniul Istoriei religiilor în urma studiilor realizate la Facultatea de Teologie Protestantă și de Litere din Strasbourg, în perioada 1927–1931. În paralel a urmat cursuri la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg, la Facultatea de Teologie Protestantă din Montpellier (1928) și din Paris (1930–1932). Revenit în țară, profesorul Ioan Coman a obținut încă două doctorate cu specializarea în limba și literatura elenă, doctorat obținut în anul 1934, la Facultatea de Litere și Filosofie, și apoi în anul 1938, doctoratul obținut la Facultatea de Teologie din București. O scurtă privire retrospectivă asupra etapei „de formare” a profesorului Coman, ne indică faptul că mai bine de un sfert de secol, acesta l-a dedicat studiilor, aprofundărilor și specializărilor universitare, din anul 1922 și până în anul 1938, ceea ce-l încadrează, fără îndoială, în rândul personalităților de excepție. De-a lungul vieții, profesorul Coman a avut responsabilități diverse și înalte. A fost prefect de studii la Internatul Teologic Radu Vodă din București (1934–1940), Secretar științific la Institutul Român de Bizantinologie, asistent universitar la Catedra de limbă și literatură greacă a Facultății de Litere și Filosofie (1936–1942), conferențiar din anul 1942 și profesor titular, din anul 1944, la Facultatea de Teologie din București. După schimbarea regimului politic din anul 1948, profesorul Coman a fost titular al Catedrei de patristică din Institutul Teologic Universitar din București. În perioada 7 octombrie 1954 – 1 ianuarie 1962 a fost Rectorul acestei prestigioase instituții a învățământului superior românesc. A mai deținut demnitatea de preot (1940), iconom-stavrofor (1950), și cea de membru cleric în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Profesorul Coman a fost membru în numeroase delegații sinodale care s-au implicat de-a lungul timpului în dialogul ecumenismului universal (Atena, Belgrad, Chambesy, Nyborg, Portschach și Suedia, Elveția, Ungaria, Olanda, Polonia), a participat la diverse manifestări și congrese științifice internaționale (Oxford, Utrecht-Olanda, Ecimiadzin Armenia, Bonn, Strasbourg, Atena, Tesalonic, Tantur-Ierusalim) (Păcurariu 1996, Online), fiind adesea inclus în comitetele de organizare și bordul lor științific. În perioada anilor 1940–1970, (1970 reprezentând anul pensionării sale), Ioan Coman a participat la toate sesiunile Comitetului consultativ al Conferinței Bisericilor Europene și la congresele organizate în țară. Opera lui științifică este impresionantă. Este autorul unui tratat de Patrologie, în trei volume (Coman 1984, 1985, 1988), a sute de lucrări cu tematică patrologică, filologică, de cultură clasică, de istorie a religiilor, ecumenism etc. A realizat sute de traduceri, a ținut numeroase conferințe, a realizat recenzii etc. Opera sa însumează peste 9000 de pagini, scrise în limbile română, franceză, engleză, germană (Andreica şi Albu 2010: 306–308). În semn de recunoaștere a dimensiunii personalității sale, în anul 2009, Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București a lansat bursa „Pr. prof. dr. Ioan G. Coman”, în valoare de 3.000 lei, menită să răsplătească efortul de cercetare și originalitatea unor subiecte de Patrologie și Istoria Imperiului Bizantin (Coman, Online). Fără îndoială, personalitatea profesorului Ioan Coman este una din cele care a contribuit substanțial la consolidarea culturii și spiritualității naționale.

Gheorghe Calcan: „întotdeauna când am fost martorul, ori am adus în discuție numele profesorului Coman, aprecierile au fost  elogioase și la superlativ. Atribuirea numelui său uneia dintre străzile satului natal reprezintă ceva din recunoștința națională, și fără îndoială un gest mare din partea comunității natale. Strada cu numele Pr. Prof. Univ.  Dr. Ioan Ghe. Coman este atribuită aceleia în care a existat până în anii 1980 casa părintească, unde a copilărit profesorul și care în intersecția ei cu strada Principală devine tangentă cu cimitirul unde se află cavoul familiei (singurul din cimitir, până în anii 90 ai secolului trecut), în care odihnesc părinții și alte rude ale profesorului.”