DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ
G.- SILVICULTURA
G.- SILVICULTURA
OCOLUL SILVIC
Din declarația lui Ion Picu, pădurar, subordonat Ocolului Silvic Râmnicu Sărat, care prestează activitatea din 1984, iar consilier comunal este de trei legislaturi: „Am în supraveghere un fond silvic de 162,5 ha., integral amplasat în comuna Săgeata. În zona noastră nu s-au cuibărit în masă infracțiunile, așa cum se întâmplă în alte părți ale țării. Nu se taie și nu se fură pădurea. Ceea ce s-a tăiat, organizat, se împădurește în același an. Ca specii pădurea noastră are salcâmul și plopul. Pentru mine pădurea reprezintă un mod de viață, o condiție indispensabilă a existenței. Iată motivele pentru care ea trebuie ocrotită. Pe lângă apărarea integrității și sănătății acesteia, îmi revin și alte sarcini profesionale: organizarea acțiunii de colectare și predare a unor cantități apreciabile de fructe de pădure. Sarcina este de 5-6 tone de fructe de pădure pe an; 50-100 kg de ciuperci, precum și a unor cantități apreciabile de cătină.
Flora spontană devine, așadar, o sursă importantă de câștig pentru o parte a populației.
Cade tot în sarcina mea și paza și controlul zonei de vânătoare, fondul respectiv fiind arondat A.J.V.P.S. Buzău″
![](pictures/cat-4-d-j/screenshot.22.jpg)
Pădurea de foioase de pe malul râului Buzău, la Banița
Ion PICU
Născut în 1962, 16. august, în satul Banița, comuna Găvănești
Căsătorit, Soția este casnică și are unele probleme de sănătate
Are 3 copii:
O fiică, asistent universitar în domeniu finanțe-bănci, care are o fetiţă de cinci anișori. Fiica, de curând s-a mutat în Germania.
Unul din băieţi lucrează la Buzău,
Al doilea băiat lucrează la Primăria comunei Săgeata
![](pictures/cat-4-d-j/screenshot.23.jpg) |
|
Școala Generală a absolvit-o în satul natal, Banița,
Liceul l-a absolvit la Moreni, Dâmbovița
-
A lucrat la Moreni o perioadă de 3 ani (înainte de stagiul militar)
-
A urmat stagiul militar și după armată a absolvit Școala Silvică.
-
Lucrează ca pădurar în cadrul Ocolului Silvic Râmnicu Sărat, Cantonul Moșești, din 1985. Pădurea din acest canton se află în jurul satului Banița, și e protecţia râului Buzău, mai precis a malului râului Buzău, Este în suprafaţă de 162,4 ha.
-
Nu are probleme cu defrișările. Oamenii nu se ating de pădure. Este o pădure numai de foioase, predominând salcâmul și plopul,
-
Se folosesc tehnologii prin tăieri rase, făcute pentru regenerarea solului, fără prea multe cheltuieli. Toată viața a locuit în satul Banița, mai puţin perioada de studii liceale și până a plecat militar.
-
A absolvit Școala Tehnică Silvică la Buzău, pe vremea când Buzăul avea nevoie de foarte mulţi pădurari și s-a format o clasă pe lângă Liceul Agricol.
-
Circulă cu mașina proprie căci nu ar putea față deplasărilor la parcelele de care răspunde: 84 de ha pădure.
|
|
|