„Cântecele – Din experiența trăită, Răducan Dumitrescu arată că deşi ţăranii au fost încercaţi de vitregii, au ştiut să cânte, nu numai durerea şi amarul ci şi bucuria, vitejia, dorurile, speranţele şi alte sentimente. Baladele, cântecele bătrâneşti, cele de lume, muzica populară sunt la ele acasă. Se cânta până mai de ună zi, în serile de toamnă, la clăcile de curăţat porumbul de foi, la şezătorile din nopţile lungi de iarnă şi cu alte prilejuri. Fetele, flăcăii, oamenii vârstnici, se lecuiau de doruri şi greutăţi prin cântec.
Încheia distinsul învăţător acest capitol cu fraze moralizator–didactice, din care răzbătea misia sa de înalt patriot, de apărător al valorilor perene, a lăzii de zestre spirituală a românilor: „E de datoria oricărui bun român să păstreze şi să cultive cântecele populare, nu numai ca pe un divertisment, ci ca pe o cerinţă vitală. Fără ele, românul nu mai poate fi denumit întru totul ca atare, i se pierde o parte din identitatea prin care se impune în faţa celorlalte popoare, din Europa, ori din lumea întreagă.” (din „Un spațiu rural în competiție cu timpul” Vadu Pașii – de prof. Victor Andreica)
Gheorghe Tudor, în monografia din 1943: „Un alt mijloc mai bun pentru cultura cetăţenilor ar fi cetirea gazetelor. Sătenii sunt nevoiţi să o cumpere de la factorul poştal rural.”
ASPECTE ALE ACTIVITĂȚII CULTURAL-EDUCATIVE
(din „În căutarea unei noi șanse –Săgeata″ de Victor Andreica și Florentin-Stelian Albu - 2010),
-
Primele mențiuni documentare le avem în Monografia Prefecturii din 1943, în care se preciza că „activitatea preoților și învățătorilor se simte și dincolo de amvon și catedră, școala și biserica devenind axa vieții sătești. De aceea, constatăm că la baza existenței corurilor, formațiilor de teatru și a bibliotecilor au stat, atât la Săgeata cât și la Găvănești, preoții și învățătorii.
-
Alte mărturii sunt mai aproape de zilele noastre, respectiv din 1964, când, în cazul comunei Săgeata „munca, cultural-educativă de masă era concretizată în jurnale vorbite, ținute de 2 ori pe săptămână la căminul cultural, în dezbateri pe diverse teme, proiectarea a 2-3 filme, în decurs de o săptămână.″
-
Gheorghe Tudor, în monografia finalizată în 19.11.1943, dar rămasă în stadiul de manuscris, arăta: un alt mijloc mai bun pentru cultura cetățenilor ar fi cetirea gazetelor. Sătenii sunt nevoiți să cumpere gazeta de la factorul poștal, dată fiind distanța mare de oraș. Menționăm că intelectualii sunt abonați la 2-3 gazete. Singurele ocazii mai gustate de localnici sunt cercurile de simpatie ce se strâng în după-amiezile zilelor de iarnă, cu timp frumos și de sărbători, în așa-zisul centru al satului, sau la Banca Populară și, acolo, în prezența învățătorilor, care sunt foarte stimați, sunt puși la curent cu toate problemele de ordin economic, cultural, social etc″
-
După 1968 coordonarea muncii de educație la nivelul comunei a fost încredințată unor cadre didactice, cu pregătire corespunzătoare, care s-au dovedit buni activiști în domeniu, punând în valoare calitățile artistice ale locuitorilor.
-
Între 1982-1984, adjunct pe linie de partid și vicepreședinte al consiliului popular, pe linie de administrație a fost economista Maria Albu, extrem de inspirată în coordonarea activității cultural-educative.
-
Cămine culturale erau și în Dâmbroca și Găvănești, care își justificau existența prin genuri complexe de manifestări.
-
Se impuseseră prin activitate permanentă, formații consacrate:
-
Un cor pe 4 voci, de 80 de persoane,
-
Două grupuri vocale,
-
Brigadă artistică, grupuri de recitatori.
Corul s-a calificat până la faza pe țară, iar grupele de recitatori erau pregătite de Eusebiu Ștefănescu, de la Teatrul Național I.L.Caragiale, în repertoriul formației regăsindu-se poezii nemu-ritoare din creația lui Nichita Stănescu.
Toate formațiile aveau o costumație adecvată, realizată din fondurile C.A.P.
Rezultatele bune pe linie de activitate cultural-educativă au
determinat județul să inițieze schimburi de experiență.
-
Trăind în secolul tehnicii, fiind contemporani cu calculatorul și cu avantajele asigurate de acesta, suntem parte dintr-un proiect de țară, în care județul Buzău a recomandat 20 de biblioteci comunale. Proiectul a debutat în 2009, are genericul de Biblionet, programul său fiind conceput pe 5 ani și este menit să faciliteze accesul gratuit al cetățenilor la informare.
În căutările noastre prin documentare şi în discuţiile cu oamenii satului, nu am găsit creaţii populare, în dialectul local. Unele creaţii au fost, transmise prin viu grai şi despre ele am vorbit la istoricul satului, în legătură cu foametea („Nea Alecu, nea Alecu”, „Stan al Floarii, copt di soari”, „Caloieni, Caloieni”, etc), în legătură cu războiul, cu colectivizarea. Au fost compuse şi cântece în limbaj vulgar, care erau cântate pe la clăci. Nicu lui Gecu, din Dâmbroca, era renumit cu cântecul lui „Zece negri mititei”.
Colindele erau, în mare parte invenţii componistice. Dintre cei renumiţi în ale colindatului îi menţionez pe Costică Baroian, Gheorghe Mirică, Titi Catrinoiu, Sandu Săftoiu, Valeriu Pană...
În acele vremuri, încă se vorbea ţărăneşte. Treptat, treptat, prin dezvoltarea şcolii săteşti şi prin aşa zisa emancipare, ţăranilor a început să le fie ruşine a vorbi ţărăneşte. Ici şi colo, pe la cei mai vârstnici, mai auzi cuvinte în dialect ţărănesc.
După 1968, coordonarea muncii de educaţie la nivelul comunei a fost încredinţată unor profesori şi altor cadre cu pregătire necesară, care s-au dovedit buni organizatori, punând în valoare valenţele artistice ale localnicilor.
CÂNTECE DE DOR ȘI JALE:
Pe cel deal, pe cel colnic
(Atena Bratosin Stoian)
Of, of,
Pe cel deal, pe cel colnic, (bis)
Trece-o fată şi-un voinic
Voinicelul fluierând,
Fata-n urma lui plângând.
Of, of,
Pune-mă bade călare,
Că nu mai pot de picioare,
Drumu-i rău şi gloduros,
Nu mai pot merge pe jos!
Of, of,
Te-ar lua neica, te-ar lua,
Mi-e milă de dumneata,
Dar mi-e murgul mic de zile |
Abia mă duce pe mine,
Mândruliţă, fără tine.
Of, of,
Fir-ai neică blestemat,
De la măicuţa m-ai luat,
Şi-n codru m-ai alungat,
M-ai luat fără de teamă,
De mine ai să dai seamă!
Of, of,
Du-te neică, să te duci,
Pân-oi cădea rob la turci,
Neicuţă să te usuci,
Să te-ntorci de nouă ori
Şi să faci nouă feciori! |
Foaie verde grâu mărunt
(Atena Bratosin Stoian)
Foaie verde, grâu mărunt,
Inimă cu venin mult,
Când să te mai văd râzând
Şi la lume povestind?
Îmi pun masa să mănânc
Şi-mi fac patul să mă culc,
De nimica nu m-ating,
Numai le privesc şi plâng. |
Pe neicuţa de demult,
Nu l-am uitat, nici nu-l uit,
L-am iubit ca pe o floare,
L-am lăsat cu dor şi jale.
Pe cărare-i iarba verde,
Trece neica, nu mă vede,
Trec şi eu şi nu-l întreb,
Dar cu ochii mi-l petrec. |
De-aş fi pasăre în zbor
(Atena Bratosin Stoian)
De-aş fi pasăre în zbor,
M-aş duce unde mi-e dor.
Pe malul Buzăului
Lăsai dragostea dintâi.
Prin iarba cu flori mărunte,
Lăsai dorurile multe,
Lăsai oamenii din sat
Şi cu ei bădiţa drag.
M-aş întoarce, n-am la cine,
Că-n sat nu mai am pe nimeni,
Nu am dorul cui să-l spui,
Nici mamei la căpătâi.
Of, Doamne, cât mi-e de greu,
Să n-ai pe nimeni al tău,
Să n-ai soră, să n-ai frate,
Nici părinţi, grijă să-ţi poarte!
Doamne, pe acest pământ,
Sunt frunză bătută-n vânt,
Din lume, când eu m-oi duce,
Nu are cine mă plânge.
Că aşa-i viaţa omului,
Cum e floarea câmpului,
Aşa a fost viaţa mea,
Nici mai bună, nici mai rea.
|
|